"Patimile- spune parintele D.Staniloae- sunt dorinte intoarse asupra relativului in care cautam absolutul",o alergare spre varful umbrei si nu spre Lumina; iar M.Blondel remarca : " In patimi se manifesta o sete fara margini care-si cauta stapanirea si nu si-o poate gasi; voim neantul cu o vointa infinita."
Tendinta omului de a-si implini setea de infinit este fireasca, dar directionarea ei intr-o zona a finitului are efecte dezamagitoare.
Atunci, cand nimic nu mai poate satisface patima din om, lumea devine absurda, ilogica, fara sens, ( vezi , lumea din literatura absurdului - Camus, Sartre ).Spectacolul patimilor este limitat de frenezia vremelniciei, aplauzele inceteaza...nimicul se casca ca un hau.
Plictiseala omului modern este boala celui care nu mai are materie pentru a-si satisface patimile, iar dupa marturia Sf.Isaac Sirul, tocmai aceasta este epifania iadului, durerea existentiala de a nu mai primi un raspuns infinit la un apel infinit.
Plictisul ca stare poate duce la suicid. Ce este suicidul? Este o capitulare. Ajuns aproape de marele cascat al iadului, ai posibilitatea sa te transformi.Este momentul de rascruce cand persoana umana alege sa se intoarca spre Lumina sau sa alerge spre varful umbrei sale.
"Patimile- spune parintele D.Staniloae- sunt dorinte intoarse asupra relativului in care cautam absolutul",o alergare spre varful umbrei si nu spre Lumina; iar M.Blondel remarca : " In patimi se manifesta o sete fara margini care-si cauta stapanirea si nu si-o poate gasi; voim neantul cu o vointa infinita." 
