Despre necredinta si credinta

Cele sapte Sfinte Taine ale Bisericii, exista, se manifesta si sunt dovada existentei lui Dumnezeu.

Dar, istoria a dovedit ca este foarte greu pentru mintea omeneasca sa inteleaga si sa accepte ca puterea lor se afla in om, in sine insusi, in propriul sau psihism: credinta sa.

Omul situeaza aceasta putere in afara, intr-o enigmatica putere exterioara.

Femeii care s-a atins de poalele hainei Lui, Iisus i-a zis: " Fiica , credinta ta te-a vindecat !". Dar, ea a crezut ca atingerea a vindecat-o.

La fel suntem si noi: desi Mantuitorul ne repeta, ne tot repeta ca Raiul este in noi, ca in credinta noastra exista Dumnezeu, noi tot in afara vrem sa-L vedem. Este aici cea mai mare tradare a lui Hristos. Cata vreme Il vom arunca afara din noi pe Dumnezeul nostru, inlauntrul nostru va fi ocupat de opusul sau, creat tocmai prin aceasta despartire voluntara.

Diavolul , nu exista , prin urmare in afara propriului psihism, si arata asa cum si-l imagineaza fiecare din credinciosii lui, cei care ii afirma existenta. Cei carora le convine existenta diavolului. Astfel ei isi motiveaza lenea de a se mantui zicand: exista ceva care se opune. Dar nu exista nimic care sa se opuna in afara de ei insisi.

Astfel, inceputul mantuirii sta pe temelia puternica a credintei care lucreaza in om o reorientare de sens a intregii lui structuri psihice, dobandind astfel intrarea in Duhul Sfant.