Dor de Dumnezeu

O stranie si puternica neliniste ne indeamna sa cautam dincolo de viata noastra cotidiana si de experienta noastra nemijlocita, pentru a afla cateva ratiuni cu insemnatate si finalitate absoluta. Cu toate acestea , indiferent de directia in care privim, acea neliniste continua sa ne macine, deoarece nazuinta noastra ramane neimplinita. Simtim totusi o satisfactie partiala rezultata din relatiile agreabile si realizarile personale. Ne aflam satisfactia si placerea in cadrul familiei, in persoana prietenilor si in activitati care ne aduc bucurie.Dar, chiar si acolo, placerea si sentimentul implinirii sunt diminuate de un puternic dor.

Nestiind poate uneori ca motorul din spatele acelei dorinte este dorul de Dumnezeu, ne cheltuim timpul si ne risipim energia alergand dupa vise desarte si idoli la moda.
Din cauza faptului ca ne-am pierdut directia si tinta, nelinistea degenereaza in manie, anxietate sau lipsa de speranta, iar noi trecem prea usor de la depresie la disperare.
Pocainta in viata crestina este de obicei inteleasa ca un mod de a ne elibera de vina.Aceasta este, insa, doar una dintre functiile sale. Cuvantul "pocainta" ( metanoia) are la baza sensul de reintoarcere, de revenire acasa. Prin urmare, noi redescoperim si retraim valorile si scopul care ne-au fost oferite la inceput, pe cand forta motrice a insetarii autentice prindea pentru prima oara contur in viata noastra.
Pocainta inseamna reasazarea acelei insetari in Dumnezeu. Fara aceasta experienta a insetarii, noi nu putem avea o intelegere reala a relatiei personale cu Dumnezeu.