Cineva
m-a invatat, copil fiind , ca eu datoram totul parintilor. Aducand , la randul meu, copii pe lume, am descoperit ca lor le datoram totul. Eu le datoram implinirea mea. Suferintele lor se identifica cu suferintele mele.Sfantul Nectarie al Eginei, cand era superiorul unui colegiu de tineri fata de care se simtea ca un parinte, a primit intr-o zi in biroul sau, condusi cu duritate de un supraveghetor, patru studenti a caror cearta s-a incheiat cu injurii si cu lovituri. Parintele Nectarie ii privi indelung drept in ochi si cu o nesfarsita tristete ii lasa sa plece, fara a aplica pedeapsa pe care o astepta acuzatorul.
Acesta a fost si mai surprins in momentul cand Sfantul Nectarie, chemand pe bucatarul colegiului, i-a cerut sa-l lase intr-un post total timp de trei zile.
Sfantul a inversat astfel responsabilitatile : el a avut ochii inimii... Purificarea si rugaciunea sa si-au prelungit radacinile in sufletul celor patru " fii" si au sfaramat invelisul stupiditatii mai mult decat orice "pedeapsa", ce ar fi prelungit violenta.
O "transfuzie de sange" subtila, iubitoare, poate la fel sa transforme totul, chiar daca un astfel de lucru nu este inteles decat de foarte putini...
Cine , acoperit de o lepra, pe care o confunda cu un vesmant de aur, poate pretinde ca-L vede pe Dumnezeu?
Doar cuptorul iubirii Sale poate sa ne vindece si sa ne conduca de la starea profunda in care vederea noastra devenita, lepra, noroi , ciuma, curge in abundenta. Si acolo in adanc, Lumina necreata a Soarelui patrunde pana in intunecata inchisoare a sufletului, o lumina care umple toate spatiile cosmice. Cu tandrete ea invadeaza sufletul si inima noastra. Noi o vedem si ramanem intru ea, si totusi nu suntem pregatiti sa credem in acest miracol al Bunatatii Parintelui Nostru.
