Sa ne amintim

Trecerea timpului ne invata ca toate palesc si , in cele din urma, chiar si amintirile.Tot ce se opreste doar la lumea aceasta trecatoare se sterge, uneori mai repede, alteori mai domol, aproape pe nestiute.

Traditia vie a crestinatatii ortodoxe ne invata ca nimic nu este fortuit, nimic nu se produce din intamplare. Dumnezeu este prezent si lucrator in orice moment si prin toate lucrurile, pentru a conduce viata umana si toata creatia catre implinirea voii Sale.

Aceasta inseamna ca El ia asupra Sa lupta si durerea noastra, tot asa cum ne daruieste speranta si bucuria.

Intr-un mod misterios, El ni se face partas si indoielii noastre.

Cand simt ca Dumnezeu si viata si adevarul aluneca intr-o ceata a indoielii, mai ramane acel periculos de subtire fir al amintirii: amintirea milostivirii, a bunatatii si a dragostei.

Si e bine sa ne amintim atunci acea simpla rugaciune de marturisire pe care suntem toti invitati sa o rostim: " Cred, Doamne; ajuta necredintei mele ! "